nr.3
MUZICA
http://www.youtube.com/user/supermessi76?ob=0&feature=results_main
http://www.youtube.com/watch?v=2PfdU7-Ndfs
HaHaHa
http://www.youtube.com/watch?v=8RAsR8E8LCA
http://www.youtube.com/watch?v=lJYB4v2t9yI&feature=related
CURIOZITATI
Nasosul Din Borneo
Maimuta nasoasa - Nasalis larvatus - este un animal singular, atat datorita infatisarii masculului (al carui nas, foarte dezvoltat, ii confera un aspect straniu), cat si datorita remarcabilelor sale performante de inotator. Traieste numai in insula Borneo si nu poate fi intalnita la tot pasul, ci doar in zonele de mangrove din preajma tarmurilor si in padurile umede.
In jungle traiesc dupa aprecierile botanistilor, peste 11.000 de specii de plante, o treime dintre ele fiind endemice (o specie endemica nu se intalneste decat intr-o anumita regiune)
Diversitatea generala devine si mai evidenta, daca amintim ca pe un spatiu de numai 6,5 hectare se intalnesc 700 de specii diferite de plante, pe cand in Europa, intr-un areal de aceeasi intindere, doar 50 de specii. Referindu-ne numai la marii arbori din familia Dipterocarpaceae, din cele 267 de specii cunoscute in Borneo, 155 sunt endemice.
Lunea animala din insula cuprinde si ea diferite specii endemice, cele mai multe fiind desigur nevertebrate, dar nu lipsesc nici din clasele superioare, pasari si manifere. Prima numara cam 30 de specii, iar dintre cele 39 de manifere, 13 specii apartin ordinului primatelor, care grupeaza cele mai inteligente manifere.
Printre ele se numara micul Tarsius, dar si marele urangutan (PANGOPYGMAEUS), gibonul de Bormeo si ciudata maimuta nasoasa. Aceasta din urma poate fi intalnita numai in padurile umede litorale si in zonele de mangrove, niciodata la distante mai mari de 300 km de tarmuri.
Narvalis larvatus are un stomac incapator
Stomacul maimutei nasoase este foarte incapator, iar in plus se poate dilata, asfel ca, atunci cand este plin, animalul are aspectul unei fiinte aflate la sfarsitul gestatiei. El este divizat in compartimente cu diverticule complicate, amintind de stomacul maniferelor rumegatoare .
In stomac, frunzele raman un timp, pentru ca, sub influenta bacteriilor extrem de numeroase, sa inceapa fermentarea si digestia. Celuloza este transformata in glucoza, usor asimilabila, care furnizeaza organismului energia necesara.
Digestia se face atat de rapid , incat animalul este nevoit sa evite alimentele usor degerabile, precum fructele carnoase si noi, care produc acumulari de gaze in stonac, si sa le caute pe cele uscate si amare, care se digera mai lent.
Lacul Sf. Ana
Rezervatia Geologica si Peisagistica Lacul Sf. Ana se afla in Masivul Ciomatu din muntii Harghitei, la o altitudine de 950 m. Este singurul lac intact de origine vulcanioca din Europa Centrala.
Dupa ce vulcanul s-a sintns, craterul acestuia s-a umplut cu apa provenita din precipitatii. Craterul are o adancime de 200m. Lacul e amintit in documente inca din anul 1349. Lacul Sf. Ana este ascuns, precum o perla, in mijlocul unei paduri de conifere. La vederea lui ramai fara cuvinte. Apa lacului este de un albastru superb, limpede si rece. Suprafata ,,piscinei uriase’’ este de 19,5 ha si adancimea maxima de 7 m. Singura sursa de apa a lacului sunt precipitatuule, el nu are izvoare. Multi turisti vin in acest loc sa admire peisajul, sa se racoreasca in apa lacului ori sa se plimbe cu barca.
Aici Mama Natura este foarte darnica cu noi. Ne ofera fructele ecologice:fragi, zmeura, mure, affine, alone sin e mai ofera sanatate prin terapiile naturale combinate:acvaterapie, silvoterapie, ozonoterapie, cromoterapie etc.
In masivul Ciomatu, la 15 min de mers pe joc de la Lacul Sf. Ana, se afla Rezervatia Floristica Tinovul Mohos, cunoscuta si sub numele de ,,Lacul cu muschi”. Ambele s-au format in acelasi timp, Tinovul fiind tot de origine vulcanica, dar are suprafata mult mai mare.
In craterul vulcanului sints s-a depus cenusa vulcanica. Aceasta, cu timpul, s-a pietrificat. Icetul cu incetul craterul s-a umplut cu apa, formandu-se intitial un lac volcanic. Lacul a fost invadat de muschiul de turba (Sphagnum sp.) care a produs inmlastinirea si divizarea lui in mai multe lacuri.
In rezervatie se afla 15 lacuri sub forma unor ochiuri de apa. Sase lacuri sunt mai mari si noua mai mici. Cele mici vor disparea cu timpul pentru ca vegetatia inainteaza spre mijlocul lor. Lacurile au culoarea neagra pentru ca lumina patrunde pana la mica adancime. In urma descompunerii incomplete a plantelor de muschi moarte, in apa lacurilor se formeaza gazul metan care se degaja la suprafata apa are o aciditate foarte mare. Aici nu traieste nici un abimal.
La intrarea in tinov pinii (Pinus silvestris) formeaza o dumbrava. La umbra pinilor se intend tufisuri dese de afini: afinul de turba (Vacinum axycoccos), o plante foarte toxica si merisorul (Vaccinum vitis idaea). Primii inconjoara tinovul si patrund pana in zona lacurilor. Ei au talie mica datorita cantitatii reduse de substante minerale si a aciditatii solului, Un alt arbore este mesteacanul pitic (Betula nana) care are doar o jumatate de metro inaltime. Toata suprafata tinovului e acoperita de un covor verde de muschi de turba cu grosimi variabile. Acest muschi are crestere continua. Pe masura ce creste, partea inferioara a tulpinitei moare si se transforma in turba. Calcand pe acest ,,covor” moale ao p senzatie stranie de nesiguranta, de scufundare.
Plantele specifice: vuietoarea (Empetrum nigrum), un arbust cu tulpini taratoare, cu aspect de bradut, de 15-20 cm inaltime: bumbacarita (Eriophorum vaginatum): rogozurile (Carex sp.). La marginea lacurilor si in apropierea ochiurilor de apa intalnim planta carnivore roua cerului (Drosera rotundifolia). Exemplarele mari de Drosera pot ajunge la 7-8 cm. Ele pot prinde cu ajutorul frunzelor adaptate chiar si libelule.
Plantele relicte din perioada glaciara sunt: ,muschiul de turba, roua cerului, bumbacarita, afinul de turba.
In Tinovul Mohos traiesc 20 de specii de muschi. Carbunele de turba se formeaza prin descompunerea incomplete a muschiului mort (in lipsa oxigenului). Procesul se numeste carbonificare.
Vizitand aceasta rezervatie esti uimit de puterea de adaptare a plantelor la factorii nefavorabili de mediu. Daca iubiti Natura, atingeti doar cu privirea plantele!!!
ISTORIE
Tudor Vladimirescu nascut in 1780 la Targoviste si mort la 7 iunie 1821 la Targoviste - d. , a fost conducătorul Revolutiei de la 1821 și al pandurilor.
S-a născut în satul Vladimir (Gorj), dintr-o familie de mosneni. A învățat carte și limba greaca, în casa boierului aroman Ioita Glogoveanu, din Craiova,
care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de
moșie și care l-a întrebuințat în afacerile de negoț, mai ales la
exportul de vite.
Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor - armată cu obligații semipermanente - și participă la razboiul ruso-turc din 1806 - 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie ,,Ordinul Vladimir", clasa a III-a.
În 1806 a fost numit vataf de plai la Closani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița.
Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomana din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinti și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneti și îi luase toate bucatele.
Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.
A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot . Conținutul prea revoluționar al „Proclamatiei de La Pades“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Vacarescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunare și Poarta Otomana că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“.
Intrând în Bucuresti în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsitali la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Tara Romaneasca să nu fie transformată în teatru de razboi.
Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golesti, la 21 maiTudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Targoviste, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. L-a avut ca dușman pe redutabilul locotenent-colonel Dimitrie Papazoglu, decorat la Paris de Alexandru pentru merite deosebite în executarea de hărți militare.
Tudor Vladimirescu a avut un frate (Papa) și o soră (Constandina) ai căror descendenți trăiesc și în ziua de azi în Oltenia.
GEOGRAFIE
Un paradis natural se intinde la varsarea Dunarii in Marea Neagra, acolo unde fluviul isi incheie lunga calatorie de 2 860 km (1 788 de mile) de la izvorul sau din Muntii Padurea Neagra din Germania.
Secole de-a randul, suprafata Deltei s-a extins
datorita malului adus de fluviu, formandu-se astfel o retea de canale,
de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de paduri tropicale, de pasuni
si de dune de nisip care acum acopera o suprafata de aproape 5 640 km2
(2 200 de mile patrate). Acest incredibil taram al apelor adaposteste
peste trei sute de specii de pasari si nenumarate specii de pesti, de la
sturioni la crapi si bibani, in timp ce varietatea de 1 150 de specii
de plante cuprinde de la liane impletite pe trunchiurile copacilor in
padurile de stejar pana la nuferi. Nu e, deci, de mirare ca UNESCO a
desemnat Delta Dunarii ca fiind o "Rezervatie a Biosferei".Liniste deplina intr-o fractiune de secunda
Timp de cinci mii de ani, o mica comunitate a trait in deplina armonie cu extraordinarul ecosistem al Deltei, castigandu-si existenta din pescuit, cresterea animalelor si din recoltarea stufului. Satele, unde singurele cai de acces sunt canalele care le strabat, par a fi neatinse de trecerea timpului. Ca vizitator, puteti explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o liniste si un calm depline, aceasta experienta facandu-va sa va imaginati ca ati patruns intr-adevar in paginile unui reportaj din revista National Geographic.
Explorarea Deltei
Punctul de plecare pentru o aventuraa in Delta este de obicei Tulcea, un oras aproape la fel de vechi ca si Roma, situat in apropiere de locul unde Dunarea se desparte in cele trei brate principale, deci unde incepe lunca. In Tulcea veti gasi hoteluri moderne si muzee de Stiinte naturale ale Deltei. Orasul se afla la o distanta de 71 km (45 de mile) de Sulina, o asezare aproape la fel de veche, aflata la celalalt capat al bratului Sulina. Intre aceste doua puncte se pot face croaziere in timpul carora turistii pot admira, de pe confortabilele punti ale vaporaselor, flora, fauna si satele Deltei.
Rezervatiile naturale
Optsprezece rezervatii protejate si zone "tampon" sunt raspandite pe tot cuprinsul Deltei. Puteti ajunge la ele strabatand canale inguste, trecand pe langa plauri acoperiti cu stuf si pe langa paduri, prin locurile in care pelicanii si cormoranii se aduna ca sa prinda peste. Daca doriti sa explorati acest tinut salbatic in liniste, inchiriati o barca cu vasle si plimbati-va pe canalele cele mai mici. In acest scop veti avea nevoie de un permis eliberat de rezervatia Biosferei.
Minunile salbaticiei
Daca va opriti intr-un sat de pe malul apei, veti descoperi pescarii gatindu-si propria versiune a borsului rusesc la foc in aer liber. Cei care au gusturi mai rafinate pot incerca heringul de Dunare, crochete de morun sau nisetru prajit, care pot fi insotite de savuroasele vinuri locale Aligote, Muscat sau Merlot in restaurantele din Tulcea sau Sulina. Acest tinut salbatic al apelor va face sa descoperiti multe lucruri uimitoare. O excursie in Delta va ramane o amintire de neuitat din toate punctele de vedere.
Minunile salbaticiei
"Intre fluviile care au renume si care sunt navigabile cand vii de la mare este si Istrul ..." - nota Herodot din halicarnas in Istorii (484-425 i.H.), cea mai ceche descriere a tinuturilor de la Dunarea de Jos; Publius Ovidius Naso (cca 10-15 d.H) remarca si el ca "...Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil sa fie, el nu vrea nicidecum".
Al doilea fluviu al Europei si al douazeci si saselea din lume, cu aproape 2.900 de kilometri lungime, peste 800.000 de kilometri patrati dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generoasei cai de apa ce-si indeplineste statornic de milenii rolul "drumului mare" cunoscut, apreciat si "batut" de barcaze feniciene, trireme grecesti, galere romane, corabii si caravele bizantine, genoveze, galioane venetiene, bolozane turcesti, seice cazacesti, remorchere, slepuri si motonave in vremurile mai noi.
"Istros" in limbajul argonautilor si in mitologia de pe malurile Nilului, "Phisos" la fenicieni, "Danare" - "Donaris" traco-get, "Istrus" - "Histr" - "Danubius" pentru romani, "Rio Divino" de la curtea lui Carol Quintul si "Le roi des fleuves de lEurope" in opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunarea strabate pe teritoriul Romaniei ultimii 1.075 de kilometri incheiandu-si calea prin Delta - cea mai reprezentativa de pe batranul continent si una dintre cele mai complexe din lume."Intrata pe pamanturile tarii noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor, Dunarea o paraseste prin uriasul, somptuosul, mirificul evantai al deltei" (Geo Bogza).
Este un capat de lume original, unic in felul sau: cel mai tanar pamant al Europei vecin unora dintre cei mai batrani munti al planetei (Macin, masiv hercinic, cca 400.000.000 de ani) - petec de ape si pamant vesnic in lupta, mereu altfel, paienjenis de canaluri, grinduri, garle, paduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine intr-o ampla, permanenta metamorfoza. Nu-i de mirare asadar ca informatiile de ordin istoric difera: acelasi Herodot credea ca Dunarea se imparte la varsare in cinci brate, relatare sustinuta de Eratostene din Alexandria si de grecul Polybiu (272-120 i.H.), contrazisa la inceputul mileniului I al erei noastre de geograful Strabon din Pont care numara sapte brate, de romanul Pliniu cel Batran convins ca erau sase, de egipteanul Claudiu Ptolemeu (cca 90-168 d.H.) revenit la sapte brate de varsare ale Dunarii in mare, inclusiv "Gura sfanta";
hartile Evului Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunarea se varsa ba in Marmara, ba in Dardanele, iar daca-si aduna totusi apele in Marea Neagra i se deseneaza fie un brat-doua, fie vreo cinci-sase, cate unul ratacit si prin portul Constanta...
Abia in 1856 capitanul englez Spratt intocmeste o harta mai apropiata de realitate; adica de contemporaneitatea sa, pentru ca astazi lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul marii in 1802 (Sulina) si 1865 (Sf. Gheorghe) se afla acum la doi-trei kilometri inapoia tarmului!
Vom intelege, daca tinem seama de varful "deltei" - triunghiul asemanator literei grecesti care ii-a fost nasa - acolo unde se produce prima bufurcatie a bratelor, debitul mediu al fluviului este de cca. 6.300 de metri cubi pe secunda, ceea ce inseamna ca in doua minute se scurge o catitate de apa suficienta consumului pentru o zi a unui oras de peste 1.000.000 de locuitori; apa ce transporta in fiecare secunda aproximativ doua tone de aluviuni in suspensie.
COMPUNERI
EPITETE, COMPARATII, PERSONIFICARI
ISTORIE
Tudor Vladimirescu nascut in 1780 la Targoviste si mort la 7 iunie 1821 la Targoviste - d. , a fost conducătorul Revolutiei de la 1821 și al pandurilor.
Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor - armată cu obligații semipermanente - și participă la razboiul ruso-turc din 1806 - 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie ,,Ordinul Vladimir", clasa a III-a.
În 1806 a fost numit vataf de plai la Closani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița.
Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomana din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinti și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneti și îi luase toate bucatele.
Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.
A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot . Conținutul prea revoluționar al „Proclamatiei de La Pades“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Vacarescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunare și Poarta Otomana că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“.
Intrând în Bucuresti în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsitali la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Tara Romaneasca să nu fie transformată în teatru de razboi.
Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golesti, la 21 maiTudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Targoviste, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. L-a avut ca dușman pe redutabilul locotenent-colonel Dimitrie Papazoglu, decorat la Paris de Alexandru pentru merite deosebite în executarea de hărți militare.
Tudor Vladimirescu a avut un frate (Papa) și o soră (Constandina) ai căror descendenți trăiesc și în ziua de azi în Oltenia.
GEOGRAFIE
Un paradis natural se intinde la varsarea Dunarii in Marea Neagra, acolo unde fluviul isi incheie lunga calatorie de 2 860 km (1 788 de mile) de la izvorul sau din Muntii Padurea Neagra din Germania.
Timp de cinci mii de ani, o mica comunitate a trait in deplina armonie cu extraordinarul ecosistem al Deltei, castigandu-si existenta din pescuit, cresterea animalelor si din recoltarea stufului. Satele, unde singurele cai de acces sunt canalele care le strabat, par a fi neatinse de trecerea timpului. Ca vizitator, puteti explora cu barca acest uimitor refugiu natural de o liniste si un calm depline, aceasta experienta facandu-va sa va imaginati ca ati patruns intr-adevar in paginile unui reportaj din revista National Geographic.
Explorarea Deltei
Punctul de plecare pentru o aventuraa in Delta este de obicei Tulcea, un oras aproape la fel de vechi ca si Roma, situat in apropiere de locul unde Dunarea se desparte in cele trei brate principale, deci unde incepe lunca. In Tulcea veti gasi hoteluri moderne si muzee de Stiinte naturale ale Deltei. Orasul se afla la o distanta de 71 km (45 de mile) de Sulina, o asezare aproape la fel de veche, aflata la celalalt capat al bratului Sulina. Intre aceste doua puncte se pot face croaziere in timpul carora turistii pot admira, de pe confortabilele punti ale vaporaselor, flora, fauna si satele Deltei.
Rezervatiile naturale
Optsprezece rezervatii protejate si zone "tampon" sunt raspandite pe tot cuprinsul Deltei. Puteti ajunge la ele strabatand canale inguste, trecand pe langa plauri acoperiti cu stuf si pe langa paduri, prin locurile in care pelicanii si cormoranii se aduna ca sa prinda peste. Daca doriti sa explorati acest tinut salbatic in liniste, inchiriati o barca cu vasle si plimbati-va pe canalele cele mai mici. In acest scop veti avea nevoie de un permis eliberat de rezervatia Biosferei.
Minunile salbaticiei
Daca va opriti intr-un sat de pe malul apei, veti descoperi pescarii gatindu-si propria versiune a borsului rusesc la foc in aer liber. Cei care au gusturi mai rafinate pot incerca heringul de Dunare, crochete de morun sau nisetru prajit, care pot fi insotite de savuroasele vinuri locale Aligote, Muscat sau Merlot in restaurantele din Tulcea sau Sulina. Acest tinut salbatic al apelor va face sa descoperiti multe lucruri uimitoare. O excursie in Delta va ramane o amintire de neuitat din toate punctele de vedere.
Minunile salbaticiei
"Intre fluviile care au renume si care sunt navigabile cand vii de la mare este si Istrul ..." - nota Herodot din halicarnas in Istorii (484-425 i.H.), cea mai ceche descriere a tinuturilor de la Dunarea de Jos; Publius Ovidius Naso (cca 10-15 d.H) remarca si el ca "...Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil sa fie, el nu vrea nicidecum".
Al doilea fluviu al Europei si al douazeci si saselea din lume, cu aproape 2.900 de kilometri lungime, peste 800.000 de kilometri patrati dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de locuitori din opt tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generoasei cai de apa ce-si indeplineste statornic de milenii rolul "drumului mare" cunoscut, apreciat si "batut" de barcaze feniciene, trireme grecesti, galere romane, corabii si caravele bizantine, genoveze, galioane venetiene, bolozane turcesti, seice cazacesti, remorchere, slepuri si motonave in vremurile mai noi.
"Istros" in limbajul argonautilor si in mitologia de pe malurile Nilului, "Phisos" la fenicieni, "Danare" - "Donaris" traco-get, "Istrus" - "Histr" - "Danubius" pentru romani, "Rio Divino" de la curtea lui Carol Quintul si "Le roi des fleuves de lEurope" in opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunarea strabate pe teritoriul Romaniei ultimii 1.075 de kilometri incheiandu-si calea prin Delta - cea mai reprezentativa de pe batranul continent si una dintre cele mai complexe din lume."Intrata pe pamanturile tarii noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor, Dunarea o paraseste prin uriasul, somptuosul, mirificul evantai al deltei" (Geo Bogza).
Este un capat de lume original, unic in felul sau: cel mai tanar pamant al Europei vecin unora dintre cei mai batrani munti al planetei (Macin, masiv hercinic, cca 400.000.000 de ani) - petec de ape si pamant vesnic in lupta, mereu altfel, paienjenis de canaluri, grinduri, garle, paduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine intr-o ampla, permanenta metamorfoza. Nu-i de mirare asadar ca informatiile de ordin istoric difera: acelasi Herodot credea ca Dunarea se imparte la varsare in cinci brate, relatare sustinuta de Eratostene din Alexandria si de grecul Polybiu (272-120 i.H.), contrazisa la inceputul mileniului I al erei noastre de geograful Strabon din Pont care numara sapte brate, de romanul Pliniu cel Batran convins ca erau sase, de egipteanul Claudiu Ptolemeu (cca 90-168 d.H.) revenit la sapte brate de varsare ale Dunarii in mare, inclusiv "Gura sfanta";
hartile Evului Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunarea se varsa ba in Marmara, ba in Dardanele, iar daca-si aduna totusi apele in Marea Neagra i se deseneaza fie un brat-doua, fie vreo cinci-sase, cate unul ratacit si prin portul Constanta...
Abia in 1856 capitanul englez Spratt intocmeste o harta mai apropiata de realitate; adica de contemporaneitatea sa, pentru ca astazi lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul marii in 1802 (Sulina) si 1865 (Sf. Gheorghe) se afla acum la doi-trei kilometri inapoia tarmului!
Vom intelege, daca tinem seama de varful "deltei" - triunghiul asemanator literei grecesti care ii-a fost nasa - acolo unde se produce prima bufurcatie a bratelor, debitul mediu al fluviului este de cca. 6.300 de metri cubi pe secunda, ceea ce inseamna ca in doua minute se scurge o catitate de apa suficienta consumului pentru o zi a unui oras de peste 1.000.000 de locuitori; apa ce transporta in fiecare secunda aproximativ doua tone de aluviuni in suspensie.
COMPUNERI
POVESTE DE IARNA
E Iarna
Sub felinarul strazii, fulgi pufosi, ca niste fluturasi
gingasi de gheata, valsau lent, iar copiii se grabeau sa-i prinda din zbor. O
plapuma alba si groasa acoperise strazile, masinile si copacii. Era seara de
dinaintea Craciunului, cand Mosul bland si bun alearga cu renii si sania sa, sa
aduca copiilor cuminti cadourile asteptate.
In casa noastra totul era pregatit. Mama terminase de copt cozonacii iar eu si tatal meu de impodobit bradul. Din difuzoare, Stefan Hrusca ne incalzea
inimile cu vocea sa melodioasa. Deodata, un sunet cristalin de clopotel se auzi
la usa. Cand am deschis-o, un batranel cu plete si barba alba, imbracat in
haina rosie, cu un sac mare in spate mi-a zambit si m-a intrebat daca ma numesc
Niculae-Cosmin. I-am raspuns ca da si l-am invitat sa intre si sa se aseze pe
scaun, langa brad. Stia ca obtinusem la scoala calificative foarte bune si era
fericit.
Dupa ce i-am cantat si
i-am recitat doua poezii, Mos Craciun m-a sarutat pe obraz, si-a golit sacul si
mi-a spus ca se grabeste sa ajunga si la alti copii. L-am condus pana la usa si
i-am promis ca si in urmatorul an voi obtine rezultate la fel de bune.
A fost o seara minunata de
iarna!
Epitete: soarele mângâie pământul amorţit”
“copaci roşiatici”
“frunze aurii, arămii, ruginii”
“lacrimile lui septembrie udă pământul”
“zâna cu rochie din frunze ruginii”
“toamna în caleaşca ei de frunze moarte”
“îmbrăcată cu o rochie ţesută cu fire de aur”
“pe cap poartă o cununiţă bătută în pietre scumpe, în formă de fructe”
“soarele se ascunde după norii cenuşii”
“frunzele strălucesc ca nişte monezi de aur”
“pădurile s-au îmbrăcat într-o platoşă de aramă”
“mere aurii cu miros parfmat şi miez dulce”
“picăturile de argint stropesc pământul”
“toamna pictează copacii goi”
“toamna picură pete ruginii peste pământ”
“bruma argintie a împodobit grădina”
“ramuri împodobite de culoare şi lumină"
“copaci roşiatici”
“frunze aurii, arămii, ruginii”
“lacrimile lui septembrie udă pământul”
“zâna cu rochie din frunze ruginii”
“toamna în caleaşca ei de frunze moarte”
“îmbrăcată cu o rochie ţesută cu fire de aur”
“pe cap poartă o cununiţă bătută în pietre scumpe, în formă de fructe”
“soarele se ascunde după norii cenuşii”
“frunzele strălucesc ca nişte monezi de aur”
“pădurile s-au îmbrăcat într-o platoşă de aramă”
“mere aurii cu miros parfmat şi miez dulce”
“picăturile de argint stropesc pământul”
“toamna pictează copacii goi”
“toamna picură pete ruginii peste pământ”
“bruma argintie a împodobit grădina”
“ramuri împodobite de culoare şi lumină"
Personificari: cartea rasufla usurata, scarile tremura, sălciile triste
Comparatii:
“botul mic, catifelat şi umed”
“blana moale , mătăsoasă a iedului”
“fiinţa fragedă”
“ochi îndureraţi”
“fugă fulgerătoare”
“salturi îndrăzneţe”
“se avântă ca o săgeată”
“ochii lupului străluceau lacomi”
“se topeşte în adâncul pădurii”
“un lan de grâu se leagănă sub adierea blândă a vântului de vară”
“sub bolta albastră, lanul părea o mare aurie”
“spicele încărcate de boabe se aplecau spre pământ”
“spicele priveau su semeţie deasupra lanului”
“nu şedea că-ţi şade norocul”
“poţi opri vântul, apa şi gurile oamenilor ?”
“milă mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima de milă ce-mi este”
“blana moale , mătăsoasă a iedului”
“fiinţa fragedă”
“ochi îndureraţi”
“fugă fulgerătoare”
“salturi îndrăzneţe”
“se avântă ca o săgeată”
“ochii lupului străluceau lacomi”
“se topeşte în adâncul pădurii”
“un lan de grâu se leagănă sub adierea blândă a vântului de vară”
“sub bolta albastră, lanul părea o mare aurie”
“spicele încărcate de boabe se aplecau spre pământ”
“spicele priveau su semeţie deasupra lanului”
“nu şedea că-ţi şade norocul”
“poţi opri vântul, apa şi gurile oamenilor ?”
“milă mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima de milă ce-mi este”
POVESTI
IMPARATUL CIOC DE STURZ
A fost odata ca niciodata un imparat care avea o fata nespus de frumoasa, dar atat de trufasa, de nu putea sa-i gaseasca niciun petitor pe gustul ei. Pe cei care venisera-n petit pana atunci, fata reusise sa-i faca sa-si ia talpasita. Ba ii mai si batjocorise pe deasupra! Dar iata ca intr-o buna zi, imparatul dadu un bal mare, la care-i pofti pe toti flacaii dornici de insuratoare. Si de cum se infatisara acestia, veniti din toate partile lumii, imparatul ii si orandui dupa rang si stare: in frunte veneau imparatii, apoi printii, contii si baronii, iar la urma, nobilii de mana a doua.
Cand fata de imparat fu purtata prin fata sirului de petitori, de-ndata ce-i vazu, ii gasi fiecaruia cate-un cusur. Primul i se paru prea gras: „Parca-i un butoi!". Pe al doilea il gasi prea inalt: „Ia te uite ce lungan! Nu-l ajung nici intr-un an...". Cel de-al treilea era prea scund: „Scurt, gros si indesat! N-arata a barbat!". De al patrulea zise ca-i prea galben la fata: „Parca-i moartea!".
Al cincilea i se paru prea roscovan: „Ros-creasta de cocos!". Iar al saselea, prea adus de spate: „Ia te uita: brad verde, uscat dupa vatra!" Si uite asa, nu se afla unul sa nu-i gaseasca printesa vreun cusur. Dar cel mai mult isi rase de-un crai pe-a carui fata se vedea bunatatea si voiosia. Acesta sedea in capul mesei si avea barbia nitelus cam stramba.
- Ei, dracie! striga domnita, stricandu-se de atata ras. Acesta are o barbie ca un cioc de sturz! Si de-atunci ii ramase imparatului numele de „Cioc-de-Sturz". Daca vazu imparatul cel batran ca fata lui nu face altceva decat sa-si bata joc de toata lumea si sa-si alunge petitorii, se manie cumplit si facu juramant s-o dea de sotie celui dintai cersetor care va bate la poarta castelului. La numai cateva zile dupa ce trecuse balul acela de pomina, un biet cantaret trecu pe acolo si se porni sa cante sub ferestrele palatului, cu gandul ca s-or indura de el si l-or milui cu niscaiva mancare. De cum ii auzi cantecul, imparatul ii porunci unui slujitor:
- Aduceti-mi-l de indata incoace! Cantaretul cel zdrenturos intra-n sala tronului si incepu sa cante in fata imparatului si a fiicei sale. Si dupa ce sfarsi de cantat, se ruga de maria-sa sa-l ajute cu ce l-o lasa inima. Imparatul ii zise:
- Atat de mult mi-a placut cantarea ta, ca ti-o dau pe fiica mea de sotie! Pe domnita o trecura fiori de groaza la auzul acestor cuvinte, dar imparatul grai raspicat: - Am facut juramant sa te dau dupa cel dintai cersetor care va trece pe aici, si o sa-mi tin juramantul! In zadar se ruga fata si incerca sa se impotriveasca. Imparatul trimise dupa popa si trufasa printesa fu nevoita sa se cunune cu cantaretul cel sarman. Dupa cununie, imparatul nu-i lasa pic de ragaz si-i zise: - Crezi ca se mai cuvine ca o nevasta de cersetor sa locuiasca sub acoperisul meu? Ia-ti barbatul si du-te de-aici! Cersetorul isi lua tanara sotie de mana si-o pornira, batand drumurile pe jos. Si cand ajunsera ei intr-o padure mare, femeia isi intreba barbatul:
- Padurea asta mare, A cui sa fie oare? Iar barbatul ii raspunse:
- A lui Cioc-de-Sturz crai! Si-ar fi fost si-a ta, De barbat daca-l luai.
- Din cauza trufiei, dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta!... Mersera ei ce mai mersera pana ajunsera intr-o lunca. Si femeia intreba iarasi:
- Da' lunca asta verde, A cui sa fie oare?
- A lui Cioc-de-Sturz crai. Si-ar fi fost si-a ta, De barbat daca-l luai.
- Din cauza trufiei, dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta!... Mai mersera ei o asa vreme si numai ce dadura de-un oras mare. Femeia il intreba din nou pe cersetor:
- Orasul asta mare. Al cui sa fie oare?
- Al lui Cioc-de-Sturz crai. Si-ar fi fost si-al tau, De barbat daca-l luai.
- Din cauza trufiei, dadui de napasta, Ce trai as fi dus de-i eram azi nevasta!...
- Nu-mi place defel, ii spuse manios cantaretul, sa te tot aud tanguindu-te ca n-ai pe altul de barbat!... Da' ce, eu nu ti-s potrivit, sunt de lepadat?! In cele din urma, poposira la o coliba mititica, iar femeia intreba:
- Vai, Doamne, cine-o locui in cascioara, Ca-i darapanata din cale-afara?! Iar cantaretul ii raspunse: - Vrei sa stii cine? Pana azi am stat eu singur in ea, dar de-acum incolo vom locui aici impreuna. Cand dadura sa intre, femeia fu nevoita sa se aplece, atat era de scund bordeiul. - Dar unde-mi sunt slugile? intreba ea.
- Care slugi? o lua la rost cersetorul. De-acum inainte, tu singura va trebui sa ai grija de toate. Ia du-te imediat de aprinde focul si pune apa la fiert, sa-mi faci de mancare. Nu mai pot de flamand si ostenit ce sunt! Dar fata de imparat nu se pricepea defel sa aprinda focul si nici sa gateasca, asa ca cersetorul nu avu incotro si fu nevoit sa puna el mana sa faca toata treaba, ca sa nu ramana flamand. Si, mai brodind-o, mai poticnindu-se, nu se poate spune ca n-a facut o mancare bunicica pana la sfarsit... Dupa ce imbucara ei putinul pe care-l aveau, se culcara pe cuptor. Dis-de-dimineata, cantaretul isi trezi nevasta cu noaptea-n cap si-o indemna sa se apuce imediat de treburile casei. De bine, de rau, o dusera si asa cateva zile, pana ce dadura gata toate merindele. Atunci, barbatul ii zise nevestei sale:
- Ia asculta, mai femeie, asa n-o mai scoatem noi la socoteala: sa mancam numai si de castigat nici pomeneala!... Sa te apuci de impletit cosuri, auzi? Apoi, barbatul se duse sa taie niste crengi de rachita, le facu nuiele si le cara in casa. Femeia se stradui din toata inima sa le impleteasca, dar nuielele erau tari si-i vatamau mainile cele gingase.
- Vad eu ca la asta nu-ti merge mana! - ii zise barbatul. Apuca-te macar de tors, ca poate la asta ai sa te pricepi mai bine. Se apuca femeia de tors, dar firul aspru al lanii ii taia atat de adanc pielea gingasa a degetelor, de-i dadea mereu sangele.
- Of, ca tare prost am mai nimerit-o cu tine, ca nu esti buna de nicio isprava! se otari la ea barbatul. Dar ca sa nu zici ca-ti caut pricina degeaba, uite, o sa incerc sa fac negot cu oale si strachini de lut. Iar tu o sa le duci in piata si o sa le vinzi. „Vai, gandi printesa, daca s-or nimeri sa vina tocmai atunci in piata oameni din imparatia tatalui meu si m-or vedea vanzand blide, ce-au sa-si mai rada de mine!" Dar cum n-avea incotro, fu nevoita sa se supuna, daca nu voia sa moara de foame. Prima oara ii merse bine negustoria, caci, vazand-o cat era de frumoasa, oamenii ii cumparau bucurosi marfa si-i plateau cat cerea ea. Ba, s-au mai gasit unii care-i puneau banii-n mana si uitau sa-si mai ia oalele...
Si asa au trait ei o bucata de vreme de pe urma castigului, pana ce-au cheltuit si ultima lescaie. Cand vazu barbatul ca n-au incotro, o trimise din nou la targ cu o gramada de oale, caci fusese prevazator si le cumparase mai inainte, din castig. De asta data insa, domnita se aseza increzatoare cu ele la gura oborului si-ncepu sa imbie oamenii sa le cumpere. Dar, ca un facut, deodata aparu un calaret care intra cu armasarul in gramada ei de oale si le facu pe toate numai cioburi. Femeia incepu sa planga si, de frica, nu mai stia ce sa faca. „Vai de mine si de mine ce-o sa mai platesc pentru asta! se tanguia ea intruna. „Cine stie ce-o sa spuna acu barbatul meu, cand o afla ce mi s-a intamplat!" O porni spre casa tot intr-o fuga si-i povesti cu de-amanuntul ce pacoste daduse peste dansa.
- Cine a mai pomenit sa te-asezi cu oalele tocmai la gura oborului, in drumul calaretilor! o certa barbatul, cu asprime. Si acum, ia nu te mai vaicari atat, ca si-un natang ar intelege ca nu esti buna de nicio treaba!... Uite, am fost la palatul imparatului si-am cercetat de nu le trebuie vreo slujnica la bucatarie, si mi-au fagaduit c-au sa te primeasca, dar fara nicio simbrie, numai pe mancare. Si uite asa ajunse fata imparatului slujnica la bucatarie. Acolo trebuia sa-i dea toate la indemana bucatarului si sa savarseasca muncile cele mai grele si mai umilitoare. Biata de ea isi legase de amandoua buzunarele cate-o ulcica, si-n ele aducea acasa resturile ramase de la masa imparateasca. Si cu bruma asta de mancare isi inselau foamea. Dar iata ca intr-o zi s-a intamplat sa se praznuiasca nunta feciorului celui mai mare al imparatului.
Se duse si ea, saraca, sa priveasca, pitindu-se dupa o usa din sala tronului... Cand se aprinsera luminile si incepura sa vina oaspetii, unul mai mandru decat altul si domnita vazu stralucirea aceea care-i lua ochii, se gandi, cu inima intristata, la soarta ei si-si blestema trufia care o adusese in starea asta de saracie, facand-o sa indure atatea umilinte. Trecand pe langa dansa, slugile ii aruncau din cand in cand din bucatele pe care le duceau ori le luau de la masa. Fata de imparat se grabea sa le puna in oala, ca sa plece acasa cu ele. Deodata se ivi in sala fiul imparatului, imbracat numai in catifea si-n matasuri. Cand o vazu pe femeia aceea frumoasa, cum statea asa, pironita-n usa, o prinse de mana si vru s-o traga-n joc.
Dar ea se inspaimanta grozav si cauta sa-i scape din stransoare, fiindca-si daduse indata seama ca fiul de crai nu era altul decat imparatul Cioc-de-Sturz, care-o petise pe vremuri si pe care ea il batjocorise. Dar impotrivirea nu-i ajuta la nimic, caci craiul o apuca si mai zdravan si o trase dupa el, in sala tronului. Atunci, deodata, se rupse cureaua de care-i stateau prinse cele doua ulcele si ciorba se varsa pe jos, imprastiindu-se cat colo... Cand vazura oaspetii una ca asta, incepura sa rada cu totii pana ce nu mai putura si-i aruncara numai cuvinte de batjocura. De rusine, biata fata de imparat ar fi vrut mai bine sa intre-n pamant. Alerga spre usa, ca sa piara cat mai degraba din ochii lor, dar pe scara o ajunse din urma cineva si o aduse inapoi. Il privi si-si dadu seama ca era tot imparatul Cioc-de-Sturz. Iar el ii grai cu blandete: - Nu te teme, ca eu si cantaretul cu care ai stat in coliba aceea micuta suntem unul si acelasi om! De dragul tau m-am prefacut in cersetor, iar calaretul care ti-a spart oalele tot eu am fost. Si toate astea le-am facut ca sa-ti infrang trufia si sa te pedepsesc pentru felul cum m-ai batjocorit.
Atunci ea incepu sa planga amarnic si-i zise: - Cat de nedreapta am fost! Nu ma simt vrednica sa-ti fiu soata! Dar el cauta s-o abata de la gandurile ei negre si-i zise: - Lasa, nu te mai omori atat cu firea! Mangaie-te cu gandul ca zilele tale de suferinta au trecut si acum o sa facem o nunta sa se duca vestea! Si cat ai bate din palme, se ivira slujnicele de o gatira cu cele mai minunate straie din cate s-au pomenit vreodata. Veni apoi si tatal fetei, imparatul cel batran, venira si curtenii si-i urara cu totii sa aiba parte de noroc la nunta ei cu imparatul Cioc-de-Sturz. Si de-abia acum pot sa zic ca se pusera pe chef... Rau imi pare, zau, ca n-am nimerit si noi pe acolo, ca trebuie sa se fi petrecut la nunta asta de pomina, cum nu s-a mai petrecut nicaieri pe lume!...
POEZII
SFARSIT DE AN SCOLAR
Semestrele-au trecut pe-aripa vremii
Si anul, dragi copii, a luat sfârsit
În clasa noastră băncile sunt goale
Si zgomotele toate-au amutit.
Si anul, dragi copii, a luat sfârsit
În clasa noastră băncile sunt goale
Si zgomotele toate-au amutit.
Ne-asteaptă taberele însorite,
Cu pajisti verzi sau valuri azurii
În care zburdă-n hore
Gălăgioase cete de copii.
Cu pajisti verzi sau valuri azurii
În care zburdă-n hore
Gălăgioase cete de copii.
Când toamna va apare de pe dealuri
Ne-om reîntâlni în dragul nostru grup
Si clasa fremăta-va vie iarăsi
Cum freamătă albinele în stup.
Ne-om reîntâlni în dragul nostru grup
Si clasa fremăta-va vie iarăsi
Cum freamătă albinele în stup.
Doamnei învătătoare,
La tine suflet blând
Vin astăzi cu o floare
Aceea ce mi-ati fost
Întâia învătătoare.
La tine suflet blând
Vin astăzi cu o floare
Aceea ce mi-ati fost
Întâia învătătoare.
Stiu că din partea mea
Prea multe ati răbdat
Că nu puteam să scriu
Un semn cât mai rotat.
Si până la Crăciun
Greseam cu număratul
Că nu întelegeam
Ce-nseamnă cifra patru.
Ma-ti dojenit pe drept
Si adânc ati mai oftat
Când am pictat pe bancă
Si haina mi-am pictat.
Si inima si ochii
Si mintea ne-ati deschis
Primii patru ani de scoală
Si inima si ochii
Si mintea ne-ati deschis
Primii patru ani de scoală
Au fost un frumos vis.
Astăzi v-as prinde-o floare
Pe ia cu altită
Care-o îmbrăcati adesea
Întâia-mi dăscălită.
Astăzi v-as prinde-o floare
Pe ia cu altită
Care-o îmbrăcati adesea
Întâia-mi dăscălită.
Vă fac urare astăzi:
Să fiti fără tristete,
Să vă bucurati
Mereu de tinerete
Să fiti fără tristete,
Să vă bucurati
Mereu de tinerete
Multi ani de scoală
Păstrând acelasi har!
Cu dragoste si stimă:
…Eu, fostul dumneavoastră scolar!
Păstrând acelasi har!
Cu dragoste si stimă:
…Eu, fostul dumneavoastră scolar!
